INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a INVÍDIE s. f. sentiment de necaz și de ciudă provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă. (< it., lat. invidia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
INVÍDIE s.f. Sentiment de părere de rău, de ciudă etc. provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă, ciudă. [Gen. -iei. / < lat., it. invidia].
Sursa: Dicționar de neologisme
*invídie f. (lat. in-vidia, d. in-vidére, a invidia; fr. envie). Pizmă, zavistie, cĭudă p. norocu, succesu orĭ meritu altuĭa. V. gelozie, ură.
Sursa: Dicționaru limbii românești
invídie (-di-e) s. f., art. invídia (-di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (-di-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită invidie f. pizmă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
invidie - Verb, Indicativ, perfect simplu, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul invidia