INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
INTUÍ vb. tr. a înțelege, a pătrunde ceva prin intuiție, pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței acumulate. (< it. intuire, lat. intueri)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
INTUÍ vb. IV. tr. A înțelege, a pătrunde ceva prin intuiție, pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței acumulate. [P.i. -iesc, conj. -iască, ger. -ind. / < intuiție].
Sursa: Dicționar de neologisme
intuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. intuiésc, imperf. 3 sg. intuiá; conj. prez. 3 să intuiáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 