INTERMITÉNȚĂ, intermitențe, s. f. Întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ◊ Loc. adv. Cu intermitență = în mod intermitent. – Din fr. intermittence.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a INTERMITÉNȚĂ s. f. caracter intermitent; întrerupere; discontinuitate. (< fr. intermittence)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
INTERMITÉNȚĂ s.f. Caracterul a ceea ce este intermitent; întrerupere, lipsă de continuitate. [Cf. fr. intermittence, it. intermittenza].
Sursa: Dicționar de neologisme
*intermiténță f., pl. e (d. intermitent). Caracteru de a fi intermitent: intermitența pulsuluĭ. Intervalu dintre doŭă acțiunĭ: intermitențele uneĭ boale [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești
intermiténță s. f., g.-d. art. intermiténței; pl. intermiténțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită intermitență f. caracterul celor intermitente.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
INTERMITÉNȚĂ, intermitențe, s. f. întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ◊ Loc. adv. Cu intermitență = în mod intermitent. – Din fr. intermittence.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
intermitenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul intermitent
intermitentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul intermitent