*intabulamént n., pl. e (lat. in-, în, și tabulamentum, pardoseală, d. tábula, tablă; fr. entablement). Arh. Partea de sus și în relief a caseĭ și pe care se sprijină marginile acoperemîntuluĭ [!]. V. cosoroabă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
intabulamént s. n., pl. intabulaménteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită intabulament n. partea edificiului peste care e așezat o coloană sau un pilastru: statue așezate pe intabulamentele columnelor OD.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
