Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele instrumentație:

INSTRUMENTÁȚIE, instrumentații, s. f. 1. Etapă în procesul de creație a unei piese muzicale pentru orchestră, în care autorul repartizează ceea ce revine spre executare fiecărui instrument în parte. 2. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor. 3. Operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol. – Din fr. instrumentation.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


INSTRUMENTÁȚIE s. f. 1. repartizare a sonorităților unei compoziții orchestrale pe diferite instrumente; orchestrație. 2. ramură a muzicii care studiază posibilitățile tehnice și expresive ale instrumentelor muzicale. 3. ansamblu de instrumente sau de aparate care echipează o instalație (de rafinare). (< fr. instrumentation)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

INSTRUMENTÁȚIE s.f. 1. Etapă în procesul de creație a unei piese muzicale pentru orchestră, în care autorul repartizează ceea ce revine fiecărui instrument în parte. ♦ Ramură a muzicii care se ocupă de descrierea particularităților fiecărui instrument. 2. Extragere a unei unelte sau a unei piese rămase din întâmplare într-un puț de petrol. [Gen. -iei. / cf. fr. instrumentation].
Sursa: Dicționar de neologisme

INSTRUMENTÁȚIE (‹ fr.) s. f. 1. Operație ce constă în a atribui unui instrument determinat execuția unei fraze muzicale sau a mai multora; nu coincide cu orchestrația; de mare importanță în urmă cu două secole, utilizată și acum pentru a transcrie o lucrare concepută inițial pentru alt instrument sau grup de instrumente. 2. Ansamblul operațiilor care se execută la o sondă, în scopul lichidării urmărilor unor accidente tehnice care au provocat blocarea găurii de sondă (ex. extragerea cablurilor sau a pieselor scăpate ori rămase în gaura de sondă).
Sursa: Dicționar enciclopedic

instrumentáție (-ți-e) s. f., art. instrumentáția (-ți-a), g.-d. art. instrumentáției; pl. instrumentáții, art. instrumentáțiile (-ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

INSTRUMENTÁȚIE, instrumentații, s. f. 1. Repartizare a sonorităților unei compoziții orchestrale pe diferite instrumente. 2. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor. 3. Operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol. – Din fr. instrumentation.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)