Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele instinct:

INSTÍNCT, instincte, s. n. Complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. – Din fr. instinct, lat. instinctus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



INSTÍNCT s. n. comportament înnăscut, caracteristic pentru toți indivizii unei specii; impuls natural. (< fr. instinct, lat. instinctus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

INSTÍNCT s.n. Complex ereditar de reflexe necondiționate proprii fiecărei specii și care asigură orientarea în mediul înconjurător; impuls natural. [Pl. -te. / < fr. instinct].
Sursa: Dicționar de neologisme

*instinct n., pl. e (lat. instinctus, d. instinguere, var. din instigare, a instiga. V. distinct, sting). Impulsiune naturală lipsită de reflexiune: instinctu albinelor le împinge să execute acte foarte complicate care depind aproape de inteligență; acest copil are instincte hoțeștĭ, muzicale. – Instinctu animalelor le împinge să execute oare-care acte fără să aĭbă noțiunea scopuluĭ, să întrebuințeze mijloace relativ neschimbate fără să caute să descopere altele și să știe ce relațiune există între mijloace și scop. Instinctu diferă de inteligență pin [!] faptu că e invariabil, orb, necesar, cu alte cuvinte e o deprindere inăscută [!] și ereditară. Omu se poate instrui și folosi de ceĭa ce aŭ făcut alțiĭ în aintea [!] luĭ, pe cînd animalele-s incapabile de asta; experiența făcută de un animal îĭ folosește numaĭ luĭ și nu poate fi utilizată de altele. Așa, o rîndunică îșĭ face foarte natural cuĭbu fără să fi învățat, dar și fără să-l facă maĭ bine de cît [!] cele de altă dată.
Sursa: Dicționaru limbii românești

INSTÍNCT (‹ fr., lat.) s. n. 1. (FIZIOL.) Complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie, care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. La animalele inferioare, i. deține un rol precumpănitor în relațiile cu mediul. La animalele superioare, în cursul dezvoltării individuale, i. se completează cu reflexe condiționate. La om, dezvoltarea inteligenței și educația în societate duc la subordonarea i. față de conștiință. 2. (PSIH.) Instinctul vieții și instinctul morții = (la Freud) forme inconștiente de manifestare a dinamismului uman, exprimând impulsurile sexuale și voința de a trăi a individului (i. vieții – Eros), respectiv pornirea acestuia spre distrugere și autodistrugere sau tendința de reîntoarcere la stabilitatea stării anorganice (i. morții – Thanatos).
Sursa: Dicționar enciclopedic

instínct s. n., pl. instíncte (-stinc-te)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

instinct n. 1. mișcare naturală care împinge a face ceva fără reflexiune: numai instinctul dirijează animalele; 2. fig. aptitudin enaturală, pornire irezistibilă: a avea instinctul muzicei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

INSTÍNCT, instincte, s. n. Complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. – Din fr. instinct, lat. instinctus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)