INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de stat însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a INSTÁNȚĂ s. f. organ de stat însărcinat cu judecarea cauzelor civile și penale; autoritate judecătorească. ♦ în ultimă ~ = până la urmă. (< fr. instance, lat. instantia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
INSTÁNȚĂ s.f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiției; autoritate judecătorească. ◊ În ultimă instanță = până la urmă. [Cf. fr. instance, it. istanza, lat. instantia < in – în, stare – a sta].
Sursa: Dicționar de neologisme
*instánță f., pl. e (lat. in-stantia. V. stanță). Seria actelor de procedură pin [!] care te adresezĭ tribunaluluĭ ca să te apere: a introduce o instanță. Jurisdicțiune. Tribunalu de prima instanță, care judecă în materiile care-s maĭ pe sus de competența judecătoriiĭ de pace. A judeca în ultimă instanță, a judeca fără să daĭ drept să se adreseze altuĭ tribunal maĭ înalt.
Sursa: Dicționaru limbii românești
instánță s. f., g.-d. art. instánței; pl. instánțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită instanță f. procedură, urmărire înaintea justiției: tribunalul de prima instanță, care judecă toate afacerile civile ce sunt mai presus de competența judecătorului de pace.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de jurisdicție însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)