INGRATITÚDINE, ingratitudini, s. f. Însușirea de a fi ingrat; purtarea, atitudinea omului ingrat; nerecunoștință. – Din fr. ingratitude, lat. ingratitudo, -inis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
INGRATITÚDINE s. f. atitudinea celui ingrat; nerecunoștință. (< fr. ingratitude, lat. ingratitudo)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
INGRATITÚDINE s.f. Însușirea de a fi ingrat; nerecunoștință. [Cf. fr. ingratitude, lat. ingratitudo].
Sursa: Dicționar de neologisme
*ingratitúdine f. (lat. in-gratitúdo, -údinis. V. gratitudine). Defectu de a fi ingrat. Faptă de om ingrat: Atenieniĭ arătară (comiseră) o adîncă ingratitudine față de Focione.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ingratitúdine s. f., g.-d. art. ingratitúdinii; pl. ingratitúdiniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ingratitudine f. nerecunoștință.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
INGRATITÚDINE, ingratitudini, s. f. Însușirea de a fi ingrat; purtarea, atitudinea omului ingrat; nerecunoștință. – Din fr. ingratitude, lat. ingratitudo, -inis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)