INFIRMITÁTE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc.; beteșug, betegeală, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slăbiciune morală, imperfecțiune. – Din fr. infirmité, lat. infirmitas, -ans.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a INFIRMITÁTE s. f. 1. stare a celui infirm; lipsă parțială sau totală a unui organ sau a unei funcții. 2. (fig.) slăbiciune, imperfecțiune. (< fr. infirmité, lat. infirmitas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
INFIRMITÁTE s.f. Stare a celui infirm; defect fizic, schilozenie, beteșug; neputință. ♦ (Fig.) Slăbiciune, imperfecțiune. [Cf. fr. infirmité, lat. infirmitas].
Sursa: Dicționar de neologisme
*infirmitáte f., pl. ățĭ (lat. infirmitas, -átis). Slăbicĭune, stare bolnăvicĭoasă. Boală saŭ beteșug, lipsa unuĭ membru saŭ organ al corpuluĭ: surzenia e o infirmitate. Fig. Imperfecțiune, stare inferioară: infirmitatea oamenilor.
Sursa: Dicționaru limbii românești
infirmitáte s. f., g.-d. art. infirmitắții; pl. infirmitắțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită infirmitate f. 1. boală obișnuită, vițiu de conformațiune: surzenia e o infirmitate; 2. fig. slăbiciune, imperfecțiune: infirmitatea umană.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
INFIRMITÁTE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc.; beteșug, betegeală, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slăbiciune morală, imperfecțiune. – Din fr. infirmité, lat. infirmitas, -atis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)