INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a INFIRMATÍV, -Ă adj. care anulează (o sentință). (< fr. infirmatif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
INFIRMATÍV, -Ă adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). [< fr. infirmatif].
Sursa: Dicționar de neologisme
*infirmatív, -ă adj. (d. a infirma; fr. -atíf). Jur. Care servește la infirmare, la anulare: sentență [!] infirmativă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
infirmatív adj. m., pl. infirmatívi; f. infirmatívă, pl. infirmatíveSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită infirmativ a. Jur. care infirmă, anulează: sentință infirmativă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)