Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele infinit:

INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



INFINÍT, -Ă I. adj. care nu are sfârșit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. II. s. n. (fil.) însușirea materiei de a fi nelimitată și inepuizabilă în spațiu și timp. III. s. m. (mat.) mărime care nu este finită. (< lat. infinitus, fr. infini)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

INFINÍT, -Ă adj. Care nu are sfârșit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. // s.n. (Fil.) Ceea ce nu are limită în spațiu sau în timp. // s.m. (Mat.) Mărime superioară oricărei mărimi date. [Cf. lat. infinitus, fr. infini].
Sursa: Dicționar de neologisme

*infinít, -ă adj. (lat. in-finitus. V. finesc). Care n´are fine, nesfîrșit: un supliciŭ infinit. Fără limite, nemărginit: universu e infinit. Foarte mare: bunătate, întristare infinită. S. n., pl. urĭ. Ceĭa ce n´are hotare, infinitate: admitem infinitu fără să-l putem înțelege. La infinit, în mod infinit: o linie care se prelungește la infinit. Adv. În mod infinit: m´am bucurat infinit (saŭ infinit de mult).
Sursa: Dicționaru limbii românești

infinít1 adj. m., pl. infiníți; f. infinítă, pl. infiníte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

infinít2 (mărime matematică) s. m., pl. infiníți; simb.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

infinít3 (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infiníturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

infinit a. 1. care n’are sfârșit sau margini: D-zeu e infinit; 2. ale cărui margini nu se cunosc: spațiu infinit; 3. care e foarte mare: bunătate infinită. ║ n. ceea ce e fără de margini: admitem infinitul fără a-l putea înțelege. ║ adv. 1. fără limite și fără măsură; 2. extrem: infinit de mic.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fară încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

INFINÍT, -Ă I. adj. care nu are sfârșit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. II. s. n. (fil.) însușirea materiei de a fi nelimitată și inepuizabilă în spațiu și timp. III. s. m. (mat.) mărime care nu este finită. (< lat. infinitus, fr. infini)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

INFINÍT, -Ă adj. Care nu are sfârșit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. // s.n. (Fil.) Ceea ce nu are limită în spațiu sau în timp. // s.m. (Mat.) Mărime superioară oricărei mărimi date. [Cf. lat. infinitus, fr. infini].
Sursa: Dicționar de neologisme

*infinít, -ă adj. (lat. in-finitus. V. finesc). Care n´are fine, nesfîrșit: un supliciŭ infinit. Fără limite, nemărginit: universu e infinit. Foarte mare: bunătate, întristare infinită. S. n., pl. urĭ. Ceĭa ce n´are hotare, infinitate: admitem infinitu fără să-l putem înțelege. La infinit, în mod infinit: o linie care se prelungește la infinit. Adv. În mod infinit: m´am bucurat infinit (saŭ infinit de mult).
Sursa: Dicționaru limbii românești

infinít1 adj. m., pl. infiníți; f. infinítă, pl. infiníte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

infinít2 (mărime matematică) s. m., pl. infiníți; simb.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

infinít3 (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infiníturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

infinit a. 1. care n’are sfârșit sau margini: D-zeu e infinit; 2. ale cărui margini nu se cunosc: spațiu infinit; 3. care e foarte mare: bunătate infinită. ║ n. ceea ce e fără de margini: admitem infinitul fără a-l putea înțelege. ║ adv. 1. fără limite și fără măsură; 2. extrem: infinit de mic.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniți, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit2, nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2. S. n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu sau în timp; nesfârșit1. ◊ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fară încetare. 3. S. m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din lat. infinitus, fr. infini.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)