INERVÁȚIE, inervații, s. f. 1. Ansamblul formațiilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ; inervare. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. – Din fr. innervation.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a INERVÁȚIE s. f. 1. distribuție a nervilor într-un organ sau țesut; rețeaua acestor nervi. 2. activitate fiziologică caracteristică nervilor. (< fr. innervation)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
INERVÁȚIE s.f. 1. Distribuție a nervilor într-un organ sau țesut; inervare. ♦ Rețeaua de nervi dintr-un țesut sau organ. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. [Gen. -iei, var. inervațiune s.f. / cf. fr. innervation].
Sursa: Dicționar de neologisme
INERVÁȚIE (‹ fr.) s. f. (FIZIOL.) Ansamblul formațiilor periferice care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ. Cuprinde receptori și fibre aferente (i. senzitivă), fibre eferente (i. motorie sau secretorie) și, uneori, ganglioni nervoși (ex. i. pielii, i. stomacului etc.).Sursa: Dicționar enciclopedic inerváție (-ți-e) s. f., art. inerváția (-ți-a), g.-d. art. inerváției; pl. inerváții, art. inerváțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită INERVÁȚIE, inervații, s. f. 1. Ansamblul formațiunilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ; inervare. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. – Din fr. innervation.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)