INDURÁ, pers. 3 indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a INDURÁ vb. refl. (despre țesuturi, organe) a deveni dur, a se întări. (< fr. indurer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
INDURÁ vb. I. refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. [< fr. indurer].
Sursa: Dicționar de neologisme
!indurá (a se ~) (a se întări) vb. refl., ind. prez. 3 se indureázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită INDURÁ, pers. 3 indurează, vb. I. Refl. (Med.; despre țesuturi) A se întări. – Din fr. indurer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a îndurá (îndúr, îndurát), vb. – 1. A face tare, a se întări. – 2. A suporta, a rezista. – 3. A suferi, a pătimi. – 4. (Refl.) A consimți, a îngădui, a tolera. – 5. A-i fi milă, a se milostivi. Lat. indurāre „a se întări” (Pușcariu 825; Candrea-Dens., 857; REW 4386; DAR), alb. duroń, it. indurare „a se întări”, fr. endurer „a suporta”, sp. endurar. Explicația lui Philippide, Principii, 99, pe baza lat. *indolescĕre, este greșită. Evoluția semantică a fost prost explicată. Tiktin consideră că sensul 2 se explică prin fr. DAR crede că o expresie ca nu te îndura „nu fi neîndurător” trebuie să fi fost interpretă ca îndură-te „ai milă” și, de aici, printr-o evoluție care pare contradictorie, sensul de „a se întări”, alături de cel de „a avea milă”. Aceeași opinie la Iordan, BL, IX, 67; în vreme ce Graur, BL, V, 66, crede că este vorba de o evoluție pur balcanică. De fapt, semantismul oferă un perfect paralelism cu tratamentul romanic, cf. fr. endurer, sp. endurar și cu răbda. Plecînd de la forma refl., „a se întări”, înseamnă firește „a rezista mai bine”, adică „a suporta fără să cedeze” (endurer, endurar). Trecerea de la „a suferi” la „a consimți” apare în toate limbile. Se cuvine doar să adaugăm că evoluția lui îndura merge mai departe decît cea din fr. sau sp., ca și cea a lui răbda, s.v. Sensul 1 apare numai în propoziții negative, și este înv. Der. neîndurat, adj. (fără milă); îndurător, adj. (tolerant, răbdător, indulgent; milostiv, bun); neîndurător, adj. (intolerant); îndurătate (var. îndurătură, îndurăminte), s. f. (înv., milă, bunătate).Sursa: Dicționarul etimologic român
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúrăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită îndurà v. 1. a avea milă: D-zeu să se îndure de noi; 2. a suferi cu răbdare: câte nu îndură omul! [Lat. INDURARE (cf. OBDURARE)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)