INDIVÍZ, -Ă, indivizi, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care se găsește în stare de indiviziune. ♦ (Despre oameni) Care posedă o proprietate în indiviziune. – Din fr. indivis, lat. indivisus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a INDIVÍZ, -Ă adj. (jur.; despre bunuri) care este în indiviziune; nedivizat, întreg. ◊ (despre persoane) care posedă o proprietate în indiviziune. (< fr. indivis, lat. indivisus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
INDIVÍZ, -Ă adj. (Jur.; despre bunuri) Care este în indiviziune. ♦ (Despre persoane) Care posedă o proprietate în indiviziune. [Cf. fr. indivis, lat. indivisus].
Sursa: Dicționar de neologisme
*indivíz, -ă adj., pl. m. jĭ (fr. indivis, d. lat. indivisus. V. divid). Nedespărțit (fiind-că nu se poate despărți): succesiune indiviză. Care posedă o proprietate indiviză (decĭ îs unițĭ): moștenitorĭ indivizĭ. Adv. În mod indiviz.
Sursa: Dicționaru limbii românești
indivíz (în indiviziune) adj. m., pl. indivízi; f. indivíză, pl. indivízeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită indiviz a. jur. care nu se poate împărți: succesiune indiviză.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
INDIVÍZ, -Ă, indivizi, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care se găsește în stare de indiviziune. ♦ (Despre oameni) Care posedă o proprietate în indiviziune. – Din fr. indivis, lat. indivisus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)