Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele indirect:

INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



INDIRÉCT, -Ă adj. 1. (și adv.) care nu se face, nu se obține direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. vorbire ~ă sau stil ~ = procedeu stilistic de redare a spuselor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație. 3. complement ~ = complement care exprimă obiectul în (de)favoarea căruia se săvârșește o acțiune, asupra căruia se răsfrânge în mod indirect acțiunea verbului; propoziție completivă ~ă (și s. f.) = propoziție cu funcție de complement indirect pe lângă un verb din regentă. 4. (fin.) impozit ~ = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 5. (mil.) tragere ~ă = tragere pe bază de calcul asupra unor ținte care nu se văd. (< fr. indirect, lat. indirectus, germ. indirekt)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

INDIRÉCT, -Ă adj. (adesea adv.) Care nu se face, nu se obține direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. ◊ Complement direct = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect acțiunea verbului; propoziție completivă (și s.f.) = propoziție cu funcție de complement indirect. 3. (Fin.) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.) Tragere indirectă = tragere făcută pe bază de calcul asupra unor ținte care nu se văd. [Cf. fr. indirect, lat. indirectus].
Sursa: Dicționar de neologisme

*indiréct, -ă adj. (lat. in-directus). Care nu e direct: drum indirect, (fig.) atac indirect, laudă indirectă. Contribuțiune indirectă, bir plătit de individ cînd e obligat să întrebuințeze timbru fiscal, cînd trebuĭe să cumpere articule [!] de supt [!] monopolu statuluĭ ș. a. Gram. Complement indirect, cuvînt (nume, pronume, verb la infinitiv) asupra căruĭa acțiunea verbuluĭ cade indirect: exilatu cugetă la patria luĭ, spune- întîmplarea, lucrez pentru a trăi saŭ pentru traĭ; propozițiune completivă indirectă, aceĭa [!] care, în frază, împlinește rolu de complement indirect: fiecare zi ne înștiințează că moartea se apropie; vorbire indirectă, aceĭa în care raportezĭ vorbele altuĭa alipindu-le, supt formă de propozițiune subordinată [!] unuĭ verb principal care înseamnă a zice, a vedea ș. a.: ĭ-am spus n´a fost nimica. Adv. În mod indirect: l-am lovit indirect și pe el.
Sursa: Dicționaru limbii românești

indiréct adj. m., pl. indirécți; f. indiréctă, pl. indirécte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

indirect a. 1. nu direct: cale indirectă; 2. Gram. complement indirect, care nu depinde direct de un verb; discurs indirect, care rapoartă la a treia persoană spusele cuiva. V. contribuțiune.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)