Am găsit 13 definiții pentru cuvantul/cuvintele indemn:

INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



INDÉMN, -Ă adj. (jur.) care nu a suferit pagube, pierderi, răni; teafăr, nevătămat. (< fr. indemne, lat. indemnis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

INDÉMN, -Ă adj. (Rar) Care nu a suferit pagube, pierderi, răni; teafăr. [< fr. indemne, cf. lat. indemnis < in – fără, damnum – pagubă].
Sursa: Dicționar de neologisme

*indémn, -ă adj. (lat. indemnis, d. in-, fără, și damnum, daună). Rar. Nevătămat, neatins, teafăr: a ĭeși indemn dintr´o afacere delicată. V. imun.
Sursa: Dicționaru limbii românești

indémn adj. m., pl. indémni; f. indémnă, pl. indémne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi, etc. – Din fr. indemne.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

1) îndémn n., pl. urĭ (d. îndemn 2). Impuls, îmboldire, tragere de inimă: unde nu-ĭ îndemn, nu se lucrează cu spor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) îndémn, a v. tr. (d. lat. *indémino, -áre, a mîna de acolo, a mișca din loc, d. mĭnare, a mîna; fr. emmener. – Îndeamnă, să îndemne). Sfătuĭesc, determin, hotărăsc: eŭ l-am îndemnat să vie, și a venit. Îndemn boiĭ, caiĭ să meargă, îĭ mîn cu vorba. V. intr. Încep și continuŭ: îndemnară la drum și ajunseră. V. refl. Prind curaj, mă încurajez în tovărășie cu altu: cînd îs cu el împreună, mă îndemn la lucru și lucrez maĭ cu spor; cînd îs doĭ caĭ la căruță, se îndeamnă unu pe altu la mers.
Sursa: Dicționaru limbii românești

îndémn s. n., pl. îndémnuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

îndemn n. impulsiune, instigațiune.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

îndemn a. care nu sufere (pagubă).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

îndemn - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul îndemna

îndemn - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul îndemna