INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a INCUMBÁ vb. intr. (despre sarcini, obligații) a se impune, a reveni cuiva. (< lat. incumbere, fr. incomber)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
INCUMBÁ vb. I. intr. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. [P.i. 3 -bă. / < lat. incumbere, cf. fr. incomber, it. incombere].
Sursa: Dicționar de neologisme
incumbá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúmbăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită incumbà v. a fi impus: părinților le incumbă datoria de a crește pe copiii lor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)