inát (ináturi), s. n. – Invidie, pizmă, ranchiună. – Mr. inate, megl. inat. Sb. inat, din tc. inad „stăruință” (DAR). Numai în Banat. În mr. și megl., direct din tc.Sursa: Dicționarul etimologic român INÁT s. n. (Reg.) Invidie; necaz. – Sb. inat „încăpățânare”.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
inát n., pl. inuzitat urĭ (turc. [d. ar.] ῾inad, încăpățînare; ngr. ináti, invidie; inat, încăpățînare. V. inacciŭ). Ban. Cĭudă, necaz: cine-are inat pe noĭ, otrăvi-s´ar pînă joĭ (P. P.). – Și ĭanát (Munt.) și ĭenát (Mold.), cĭudă, necaz, inimă rea, regret: a da, a vinde cu ĭanat. Încăpățînare, opunere cu cĭudă. V. tîngă.
Sursa: Dicționaru limbii românești