IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care caută să se substituie altcuiva (pentru a lucra, a profita în numele lui); farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a IMPOSTÓR, -OÁRE s. m. f. cel care caută prin minciuni și prefăcătorie să treacă drept altcineva; șarlatan, escroc. (< fr. imposteur, lat. impostor)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
IMPOSTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan. ♦ Cel care încearcă să se substituie cuiva (pentru a lucra în numele lui). [< fr. imposteur, cf. lat. impostor].
Sursa: Dicționar de neologisme
*impostór, -oáre adj. și s. (lat. impostor, d. impónere, impós[i]tum, a înșela). Înșelător, șarlatan.
Sursa: Dicționaru limbii românești
impostór s. m., pl. impostóriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită impostor m. înșelător, amăgitor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)