IMPLORÁȚIE s.f. Implorare. [Gen. -iei, var. implorațiune s.f. / < fr. imploration, lat. imploratio].
Sursa: Dicționar de neologisme
IMPLORÁȚIE, implorații, s. f. (Rar) Acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorare, rugăminte, cerere stăruitoare, fierbinte, desperată. [Var.: implorațiúne s. f.] – Din fr. imploration.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
IMPLORÁȚIE s. f. implorare. (< fr. imploration)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
imploráție (rar) (-ți-e-) s. f., art. imploráția (-ți-a), g.-d. art. imploráției; pl. imploráții, art. imploráțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită IMPLORÁȚIE, implorații, s. f. (Rar) Implorare. [Var.: implorațiúne s. f.] – Din fr. imploration.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)