IM1, imuri, s. n. (Reg.) Noroi, murdărie. – Lat. limus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a IM2- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [Var.: in1-] – Din fr., lat. in-.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
IM- elem. in1-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme
im2, imuri, s.n. (reg., înv.) măsură de cereale.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
im (ímuri), s. n. – 1. Noroi, mîl. – 2. Murdărie, jeg. Lat. lῑmus (Cipariu, Gram., II, 338; Pușcariu 775; DAR), cf. alb. ljim, it., sp., port. limo, fr. (limon). – Der. imos, adj. (noroios; murdar), care ar putea proveni din lat. limosus (Candrea-Dens., 820); imoșa, vb. (a murdări); imoș(e)ală, s. f. (murdărie); ima, vb. (a murdări), care ar putea proveni direct din lat. lῑmāre (Candrea-Dens., 821; DAR); neimat, adj. (curat); imăciune, s. f. (înv., murdărie; pată); imală, s. f. (murdărie; noroi); imălos, adj. (murdar). – Din rom. provine mag. imolya (Edelspacher 14).Sursa: Dicționarul etimologic român 1) im n., pl. urĭ (lat. limus, mîl; it. sp. pg. limo, pv. lim, [fr. limon]. V. imală, imos, imăcĭune). Vest. Nomol [!]. Noroĭ. Jeg, lip, rîp, murdărie pe trup. (CL. 1912, 9, 1054).
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) im, a imá v. tr. (lat. lîmare. V. im 1). Vechĭ. Azĭ. Ban. Mînjesc, murdăresc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
3) im v. intr. la pers. I pl. (lat. îmus). Vechĭ. (Ps. Șch., presupunînd că nu e greșală [!] de scris îld. venim). Venim, mergem.
Sursa: Dicționaru limbii românești
4) *im-, pref. lat. întrebuințat în ainte [!] de b și p îld. in și care corespunde cu rom. ne-, ca în im-berb, im-pudic, îld. ne-bărbos, ne-rușinat. În ainte de alt m cade, ca în imaculat îld. immaculat.
Sursa: Dicționaru limbii românești
im (reg.) s. n., pl. ímuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită im n. Tr. noroiu. [Lat. LIMUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IM1, imuri, s. n. (Reg.) Noroi, murdărie. – Lat. limus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) IM2- v. in1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) IMÉNS, -Ă, imenși, -se, adj. Care este extraordinar de mare, de numeros, de intens, de important; colosal, enorm. ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar. – Din fr. immense, lat. immensus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)