IGHEMONICÓN, ighemonicoane, s. n. (Grecism înv.) 1. Demnitate, mândrie (emfatică). 2. Fast, lux, somptuozitate. – Din ngr. ighemonikón.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
ighemonicón1 n., pl. oane (ngr. igemonikon, lucru cuvenit, cuviință. V. egemonie, egumen). Vechĭ. Azĭ iron. Demnitate, cuviință (fr. bon ton).
Sursa: Dicționaru limbii românești
ighemonicón (înv.) s. n., pl. ighemonicoáneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ighemonicon n. od. demnitate (în port și atitudine), bonton: tineri cu ighemonicon AL. [Gr. mod.].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IGHEMONICÓN, ighemonicoane, s. n. (Înv.) 1. Demnitate, mândrie (emfatică). 2. Fast, lux, somptuozitate. – Din ngr. ighemonikón.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 