IERTÁRE, iertări, s. f. Acțiunea de a ierta și rezultatul ei; iertăciune. ♦ Scuză. ◊ Expr. Să avem iertare! = a) să ne scuzați! b) cred că nu ai dreptate! – V. ierta.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ĭertáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a ĭerta. A cere ĭertare, a cere grație, scuză. Ĭertare! (subînț. dă-mĭ, cer), ĭartă-mă, scuză-mă!
Sursa: Dicționaru limbii românești
iertáre s. f., g.-d. art. iertắrii; pl. iertắriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită iertare f. fapta de a ierta. ║ int. grație!
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IERTÁRE, iertări, s. f. Acțiunea de a ierta și rezultatul ei; iertăciune. ♦ Scuză. ◊ Expr. Să avem iertare! = a) să ne scuzați! b) cred că nu ai dreptate! – V. ierta.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
iertare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul ierta