Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele ictus:

ÍCTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică, care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice. 2. (Muz.) Note puternic accentuate care se găsesc în primele măsuri. 3. (Med.) Stare patologică, manifestată brusc și intens, însoțită de cădere; șoc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criză de epilepsie, manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii. – Din lat., fr. ictus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ÍCTUS s. n. 1. accent care cade pe una din componentele unui picior metric. 2. partea cea mai reliefată a unui motiv melodic, asupra căreia cade accentul. 3. (med.) atac morbid, subit; șoc. (< fr., lat. ictus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ÍCTUS s.n. 1. (Metr.) Bătaie care marchează silaba accentuată. 2. (Muz.) Note foarte accentuate aflate în primele măsuri. 3. (Med.) Atac morbid subit; șoc. [Pl. -usuri, (s.m.) -uși. / < fr., lat. ictus].
Sursa: Dicționar de neologisme

íctus s. n., pl. íctusuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ÍCTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică, care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice. 2. (Muz.) Partea cea mai reliefată a unui motiv melodic, asupra căreia cade accentul. 3. (Med.) Stare patologică, manifestată brusc și intens, însoțită de căderea corpului; șoc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criză de epilepsie, manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii. – Din lat., fr. ictus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÍCTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică, care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice. 2. (Muz.) Note puternic accentuate care se găsesc în primele măsuri. 3. (Med.) Stare patologică, manifestată brusc și intens, însoțită de cădere; șoc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criză de epilepsie, manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii. – Din lat., fr. ictus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÍCTUS s. n. 1. accent care cade pe una din componentele unui picior metric. 2. partea cea mai reliefată a unui motiv melodic, asupra căreia cade accentul. 3. (med.) atac morbid, subit; șoc. (< fr., lat. ictus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ÍCTUS s.n. 1. (Metr.) Bătaie care marchează silaba accentuată. 2. (Muz.) Note foarte accentuate aflate în primele măsuri. 3. (Med.) Atac morbid subit; șoc. [Pl. -usuri, (s.m.) -uși. / < fr., lat. ictus].
Sursa: Dicționar de neologisme

íctus s. n., pl. íctusuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ÍCTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică, care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice. 2. (Muz.) Partea cea mai reliefată a unui motiv melodic, asupra căreia cade accentul. 3. (Med.) Stare patologică, manifestată brusc și intens, însoțită de căderea corpului; șoc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criză de epilepsie, manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii. – Din lat., fr. ictus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)