ÍCOS, icose, s. n. Cântare bisericească la slujba utreniei [Acc. și: icós, pl. icoase] – Din ngr. íkosSursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ícos (icoáse), s. n. – Cîntare bisericească, în ritm de imn. Ngr. οἶϰος, în parte prin intermediul sl. ikosŭ. Sec. XVIII.Sursa: Dicționarul etimologic român
ícos n., pl. e, ca ifos, ifose (vsl. ikosŭ, d. mgr. ikos, vgr. oîkos). Un fel de cîntec bisericesc care se cîntă după condac. Carte care cuprinde asemenea cîntece. – Și icós, pl. icoase (Sămăn. IV, 415).
Sursa: Dicționaru limbii românești
ícos/icós s. n., pl. ícose/icoáseSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ÍCOS, icose, s. n. Cântare bisericească la slujba utreniei. [Acc. și: icós. – Pl. și: icoase] – Din ngr. íkos.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ÍCOS, icose, s. n. Cântare bisericească la slujba utreniei [Acc. și: icós, pl. icoase] – Din ngr. íkosSursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ícos (icoáse), s. n. – Cîntare bisericească, în ritm de imn. Ngr. οἶϰος, în parte prin intermediul sl. ikosŭ. Sec. XVIII.Sursa: Dicționarul etimologic român
ícos n., pl. e, ca ifos, ifose (vsl. ikosŭ, d. mgr. ikos, vgr. oîkos). Un fel de cîntec bisericesc care se cîntă după condac. Carte care cuprinde asemenea cîntece. – Și icós, pl. icoase (Sămăn. IV, 415).
Sursa: Dicționaru limbii românești
ícos/icós s. n., pl. ícose/icoáseSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ÍCOS, icose, s. n. Cântare bisericească la slujba utreniei. [Acc. și: icós. – Pl. și: icoase] – Din ngr. íkos.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)