IAȘMÁC, iașmace, s. n. (Turcism înv.) Văl cu care turcoaicele își acopereau fața. – Din tc. yașmak.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a iașmác (iașmácuri), s. n. – Văl cu care își acoperă fața femeile din Orient. Tc. yasmak (Tiktin). Sec. XIX, rar, înv. Cf. ngr. γιασμάϰι.Sursa: Dicționarul etimologic român
*ĭașmác n., pl. e și urĭ (turc. ĭașmak). Vălu cu care musulmanele îșĭ acopere [!] fața. V. cimbir și fachĭol.
Sursa: Dicționaru limbii românești
iașmác (înv.) s. n., pl. iașmáceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită iașmac n. vălul femeilor orIentale: iașmac negru învelește chipu-i dulce și ’ntristat BOL. [Turc. YAȘMAK].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IAȘMÁC, iașmace, s. n. (Înv.) Văl cu care turcoaicele își acopereau fața. – Din tc. yașmak.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) IAȘMÁC, iașmace, s. n. (Turcism înv.) Văl cu care turcoaicele își acopereau fața. – Din tc. yașmak.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
iașmác (iașmácuri), s. n. – Văl cu care își acoperă fața femeile din Orient. Tc. yasmak (Tiktin). Sec. XIX, rar, înv. Cf. ngr. γιασμάϰι.Sursa: Dicționarul etimologic român *ĭașmác n., pl. e și urĭ (turc. ĭașmak). Vălu cu care musulmanele îșĭ acopere [!] fața. V. cimbir și fachĭol.
Sursa: Dicționaru limbii românești
iașmác (înv.) s. n., pl. iașmáceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită iașmac n. vălul femeilor orIentale: iașmac negru învelește chipu-i dulce și ’ntristat BOL. [Turc. YAȘMAK].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IAȘMÁC, iașmace, s. n. (Înv.) Văl cu care turcoaicele își acopereau fața. – Din tc. yașmak.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)