IACÁ1 s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a IACÁ2, iacale, s. f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ◊ Expr. (Fam., și azi) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din tc. yaka.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
IÁCA3 interj. v. iacă1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a iacá (iacále), s. f. – Gît. Tc. yaka (Șeineanu, II, 218; Lokotsch 927). Sec. XIX, înv., se fololește numai în expresia a feșteli iacaua „a greși lovitura”. – Der. icăluță, s. f. (Munt., vas pîntecos).Sursa: Dicționarul etimologic român ĭacá f. (turc. ĭaká, poate înrudit cu fr. jaque, jaquette). Rar azĭ. Guler lat răsfrînt la haĭnele femeĭeștĭ și bărbăteștĭ (de ex. la o blană). Fig. Fam. A feșteli ĭacaŭa, a te compromite, a nu reuși.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) ĭáca și (rar) ĭácă și (ob.) ĭacătă, interj. (sîrb. jako, acuma, îndată. Ĭacătă e infl. de ĭată [care vine d. alb. ĭate, vsl. sîrb. bg. eto], care e sin. cu ĭacă, dar nu se maĭ aude azĭ). Vezi, na, uĭte-te: ĭaca doĭ francĭ, ĭacătă-l, ĭacăt-o, ĭaca-țĭ francu (na francu tăŭ); ĭaca na, poftim, ĭa uĭtați-vă (la o surpriză, la o primejdie)! Ĭaca așa, ĭac´așa, așa! ĭaca´ndată, îndată, chear [!] acuma (voĭ face ce vreĭ ș. a.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
iacá1 (guler) (înv.) s. f., art. iacáua, g.-d. art. iacálei; pl. iacále, art. iacáleleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
iacá2 (tutun) (înv.) s. f.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită iáca3/iácă1 (pop.) interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită IACÁ1 s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) IACÁ2, iacale, s. f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ◊ Expr. (Fam.) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din tc. yaka.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) IÁCA3 interj. v. iacă1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) IACÁ1 s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a IACÁ2, iacale, s. f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ◊ Expr. (Fam., și azi) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din tc. yaka.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
IÁCA3 interj. v. iacă1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a iacá (iacále), s. f. – Gît. Tc. yaka (Șeineanu, II, 218; Lokotsch 927). Sec. XIX, înv., se fololește numai în expresia a feșteli iacaua „a greși lovitura”. – Der. icăluță, s. f. (Munt., vas pîntecos).Sursa: Dicționarul etimologic român ĭacá f. (turc. ĭaká, poate înrudit cu fr. jaque, jaquette). Rar azĭ. Guler lat răsfrînt la haĭnele femeĭeștĭ și bărbăteștĭ (de ex. la o blană). Fig. Fam. A feșteli ĭacaŭa, a te compromite, a nu reuși.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) ĭáca și (rar) ĭácă și (ob.) ĭacătă, interj. (sîrb. jako, acuma, îndată. Ĭacătă e infl. de ĭată [care vine d. alb. ĭate, vsl. sîrb. bg. eto], care e sin. cu ĭacă, dar nu se maĭ aude azĭ). Vezi, na, uĭte-te: ĭaca doĭ francĭ, ĭacătă-l, ĭacăt-o, ĭaca-țĭ francu (na francu tăŭ); ĭaca na, poftim, ĭa uĭtați-vă (la o surpriză, la o primejdie)! Ĭaca așa, ĭac´așa, așa! ĭaca´ndată, îndată, chear [!] acuma (voĭ face ce vreĭ ș. a.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
iacá1 (guler) (înv.) s. f., art. iacáua, g.-d. art. iacálei; pl. iacále, art. iacáleleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită iacá2 (tutun) (înv.) s. f.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită iáca3/iácă1 (pop.) interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
IACÁ1 s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) IACÁ2, iacale, s. f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ◊ Expr. (Fam.) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din tc. yaka.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) IÁCA3 interj. v. iacă1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) IÁCĂ1 interj. 1. Ia! iată! uite! vezi! ♦ Ascultă! Iacă ce-mi zicea el. 2. Deodată, pe neașteptate. 3. Exprimă mirare, contrarietate, protest. [Var.: iáca; iácătă interj.] – Ia + că.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a IÁCĂ2 s. f. (Înv. și reg.) Bunică. – Din ngr. ghiaghiá (după bunică).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a 1) ĭácă f. fără pl. Pop. Bunică, femeĭe bătrînă (epitet). V. gagă, dadă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
iácă2 (bunică) (înv., reg.) s. f.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
iacă f. Mold. bunică: nu vreu s’ajung iacă de pe acu AL. [Gr. mod. IAIA, cu finala din (buni)că].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
iacă! int. vezi (aci sau acolo); iacă- mă ![Compus din ia și că]. V. așa.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IÁCĂ1 interj. 1. Ia! iată! uite! vezi! ♦ Ascultă! Iacă ce-mi zicea el. 2. Deodată, pe neașteptate. 3. Exprimă mirare, contrarietate, protest. [Var.: iáca, iácătă interj.] Ia + că.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) IÁCĂ2 s. f. (Înv. și reg.) Bunică. – Din ngr. ghiaghiá (după bunică).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)