HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
hățuì v. 1. a duce de hățuri, a mâna: am sa iau calul de hățuit AL.; 2. fig. a conduce: ce hățuiesc poporul AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)