hănțău n. scaunul de spițe al rotarului. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HÂNȚĂU, hânțăuri, s. n. Unealtă a rotarului servind la fixarea bucăților de lemn din care se fac spițele.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
HÂNȚĂU, hânțaie, s. n. Bancă cu clește de fixare, asemănătoare cu scăunoaia, pe care rotarul fixează bucățile de lemn din care face spițele. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hânțắu (pop.) s. n., art. hânțắul; pl. hânțáieSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită HÂNȚẮU, hânțaie, s. n. (Pop.) Bancă cu clește de fixare, asemănătoare cu scăunoaia, pe care rotarul fixează bucățile de lemn din care face spițele. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
hantau - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul hanta