HOȚOMÁN, -Ă, hoțomani, -e, s. m. și f. Augmentativ al lui hoț. ♦ Om ticălos, șarlatan. ♦ (Fam.) Om ștrengar, șmecher, poznaș. – Hoț + suf. -oman.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hoțomán, -că s. Fam. Mare hoț, mare hoțoaĭcă. Epitet glumeț adresat cuĭva.
Sursa: Dicționaru limbii românești
hoțomán s. m., pl. hoțomániSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită hoțoman m. 1. hoț mare (și ironic); 2. fig. șireț, ceapcân.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HOȚOMÁN, -Ă, hoțomani, -e, s. m. și f. Augmentativ al lui hoț. ♦ Om ticălos, șarlatan. ♦ (Fam.) Om ștrengar, șmecher, poznaș. – Hoț + suf. -oman.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)