HOLÉRCĂ, holerci, s. f. (Reg.) 1. Rachiu de proastă calitate. 2. Pahar care conține o anumită cantitate de holercă (1). [Var.: horílcă, horíncă s. f.] – Din ucr. horilka (după holeră).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a holércă (holérci), s. f. – Țuică, rachiu. – Var. halercă, horilcă, holircă. Rus. chorilka, pol. horylka (Tiktin; DAR).Sursa: Dicționarul etimologic român
holércă f., pl. ĭ (maĭ rar horelcă, în Bucov. horilcă [Șez. 36, 1] și holircă, d. rus. horilka, gorĭelka, rut. gorivka, d. vsl. gorĭeti, a arde. Cp. cu bg. zavivka, rom. zavelcă și cu balercă, palincă. V. bulearcă, do-goresc). Mold. Trans. Rachiŭ prost, poșircă. – În Trans. și horincă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
holércă/horílcă (reg.) s. f., g.-d. art. holércii/horílcii; pl. holérci/horílciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită holercă f. Mold. rachiu: s’a apucat de chilit la țuică și holercă CR. [Vechiu-rom. horilcă = pol. HORYLKA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HOLÉRCĂ, holerci, s. f. (Reg.) 1. Rachiu de proastă calitate. 2. Pahar care conține o anumită cantitate de holercă (1). [Var.: horílcă, horíncă s. f.] – Din ucr. horilka (după holeră).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)