HÓLBURĂ, holburi, s. f. V. volbură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hólbură, V. volbură.
Sursa: Dicționaru limbii românești
hólbură, -e, s.f. – (bot.) Plantă cu flori mari și albe sub formă de clopoței, care se încolăcește pe tulpina porumbului; troscoțel; „Că i-oi hi atuncea noră / Când i-a crește-n prag holbură” (Calendar 1980: 82). – Din volbură (< lat. *volvula, din volvere).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
holbură f. Mold. V. volbură.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Holbură m. personaj legendar: locuțiunea moldovenească Satul lui Holbură corespunde celei muntene Târgul lui Cremene, ambele desemnând un loc unde fiecare e stăpân și unde își poate face toate mendrele.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HÓLBURĂ s. f. v. volbură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)