HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru intrat în descompunere; mortăciune, stârv, leș1. 2. Fig. (Pop.) Om mare, gras și greoi în mișcări. – Din magh. dial. holt (= halott).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hóit (hóituri), s. n. – Cadavru. Mag. holt, în loc de halott (Cihac, II, 506; DAR). Fonetismul nu este convingător.Sursa: Dicționarul etimologic român
hoit, hoituri s. n. (peior.) corp, trup.Sursa: Dicționar de argou al limbii române hoĭt n., pl. urĭ (ung. holt, mort [= halott, cadavru], ca uĭt față de ult. V. hoaĭtă). Stîrv, leș, cadavru. Fig. Iron. Mîncare de carne: ce atîta hoĭt la masă?
Sursa: Dicționaru limbii românești
hoit s. n., pl. hóituriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită hoit n. mortăciune: hoit să fie, de corbi nu-i lipsă AL. [Ung. HOLT].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru (mai ales al unui animal) intrat în descompunere; mortăciune, stârv, leș1. 2. Fig. (Pop.) Om mare, gras și greoi în mișcări. – Din magh. dial. holt (= halott).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)