HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hoĭnár m. (d. hoĭnă). Vagabond, haĭmana: a umbla hoĭna. – Fem. -áră, -ăríță și -ăreásă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
hoinár adj. m., s. m., pl. hoinári; adj. f., s. f. hoináră, pl. hoináreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită hoinar m. vagabond.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)