Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele helicon:

HELICÓN, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu tuba, folosit în fanfarele militare, alcătuit dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, prin care trec capul și mâna dreaptă a instrumentistului și cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. hélicon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



HELICÓN s. n. instrument muzical de suflat, din alamă, cu tonuri grave, dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, folosit în fanfară. (< fr. hélicon)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

HELICÓN s.n. Instrument muzical de suflat cu tonuri grave, folosit mai ales în muzica militară. [Cf. fr. hélicon, germ. Helikon].
Sursa: Dicționar de neologisme

Helicon, munte situat în Boeotia, închinat lui Apollo și muzelor. Era socotit drept lăcașul acestora din urmă, cărora – de la numele lui – li se spunea și Heliconi(a)des. În pădurile Heliconului se aflau cele două izvoare celebre, închinate deopotrivă muzelor: Aganippe și Hippocrene.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

helicón s. n., pl. helicoáne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Helicon m. Mit munte în Beoția, locuit de Apollon și de muze.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

HELICÓN, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu tuba, folosit în fanfarele militare, alcătuit dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, prin care trec capul și mâna dreaptă a instrumentistului și cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. hélicon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

HELICÓN, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu tuba, folosit în fanfarele militare, alcătuit dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, prin care trec capul și mâna dreaptă a instrumentistului și cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. hélicon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

HELICÓN s. n. instrument muzical de suflat, din alamă, cu tonuri grave, dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, folosit în fanfară. (< fr. hélicon)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

HELICÓN s.n. Instrument muzical de suflat cu tonuri grave, folosit mai ales în muzica militară. [Cf. fr. hélicon, germ. Helikon].
Sursa: Dicționar de neologisme

Helicon, munte situat în Boeotia, închinat lui Apollo și muzelor. Era socotit drept lăcașul acestora din urmă, cărora – de la numele lui – li se spunea și Heliconi(a)des. În pădurile Heliconului se aflau cele două izvoare celebre, închinate deopotrivă muzelor: Aganippe și Hippocrene.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

helicón s. n., pl. helicoáne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Helicon m. Mit munte în Beoția, locuit de Apollon și de muze.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

HELICÓN, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu tuba, folosit în fanfarele militare, alcătuit dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, prin care trec capul și mâna dreaptă a instrumentistului și cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. hélicon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)