hatîr (hatấruri), s. n. – 1. Favoare, serviciu. – 2. Favoare necuvenită, protecție ilicită. – Mr. hătîre, megl. atǫr. Tc. hatir (Roesler 607; Șeineanu, II, 211; Lokotsch 842; Ronzevalle 83), cf. ngr. χατίρι, alb. hatër, bg., sb. hater. – Der. hatîrgiu, s. m. (care își protejează prietenii; care profită de favoruri).Sursa: Dicționarul etimologic român hatî́r n., pl. urĭ (turc. ar. hatyr, de unde și ngr. hatiri, alb. bg. hatyr). Fam. Favoare, concesiune, protecțiune: a reuși pin [!] hatîr. Plăcere, poftă, considerațiune: a face ceva de hatîru cuĭva. Nasu să i-l taĭ, dar hatîru să nu i-l stricĭ, proverb ironic despre un pretențios căruĭa totușĭ trebuĭe să-ĭ daĭ peste nas.
Sursa: Dicționaru limbii românești