hárhat n., pl. e (imit. înrudit cu pol. charcha, charkać, rut. hárkati, a tuși scuipînd, a face hórca-hórca. V. și hórcăĭ și forfot). Mold. Iron. Conversațiune între Jidanĭ. Fig. Hărmălaĭe: se auzea un harhat jidănesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
HÁRHĂT, harhăte, s. n. (Reg.) Hărmălaie. – Formație onomatopeică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
HÁRHĂT, harhăte, s. n. (Reg.) Gălăgie (produsă de strigăte, de glasuri amestecate), hărmălaie. [Var.: hárcăt s. n.] – Onomatopee.Sursa: Dicționarul limbii române moderne hárhăt (reg.) s. n., pl. hárhăteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită HÁRHĂT, harhăte, s. n. (Reg.) Hărmălaie. – Formație onomatopeică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)