gîlmă (gấlme), s. f. – 1. Colină, dîmb, coastă. – 2. Umflătură, gîlcă. – 3. Tont, prost. – Var. hîlmă, holm, halm, hîlm. Sl. chlŭmŭ „colină” (DAR). Sensul al doilea pare propriu și sl.; ultimul este poate rezultatul unei confuzii cu bg. glamav „tont”. Der. hîlmos (var. homuros), adj. (abrupt, accidentat); hîlmui, vb. (a îngrămădi); ghelmea, s. f. (mal abrupt); dîlm, s. n. (mal abrupt), rezultat din încrucișarea cu dîmb.Sursa: Dicționarul etimologic român gî́lmă f., pl. e (cp. cu vind. gúlma-s, tumoare. Wld. 268 și 270. V. jolnă și maglă 1). Dîlmă, deal izolat. Tumoare, unflătură, bolfă, gîlcă, hîlmă. Fig. Iron. Om prost (adică „ceva gogoneț, ca o bubă, ca o gogoașă”. Cp. cu gogleț).
Sursa: Dicționaru limbii românești