GUTUNÁR, gutunare, s. n. (Reg.) V. guturai.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a gutunár (est și Tel.) n., pl. urĭ și e, și guturáĭ (vest) n., pl. urĭ (bg. guturak, -rač, buturáč, boturáč, de unde și megl. bútur, butură, buturáchi, guturaĭ; sîrb. gúntura, guntúrac, cr. guntunar). Coriză, troahnă, o boală microbiană provenită din răceală și caracterizată pin [!] astuparea nasuluĭ și lăcrămare. V. catar.
Sursa: Dicționaru limbii românești
gutunar n. Mold. guturaiu: m’a prins un gutunar de cele tătărești AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GUTUNÁR s. n. v. guturai.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)