GRAMÁTIC, -Ă, gramatici, -ce, s. m. și f. Gramatician. – Din ngr. ghrammatikós, lat. grammaticus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a *gramátic, -ă adj. (vgr. grammatikós, d. grámma [din *gráphma], literă, d. grápho, scriŭ). De gramatică, gramatical: studiĭ gramatice. Conform gramaticiĭ, gramatical: frază gramatică. Subst. Persoană care știe gramatica. În vechime, filolog. S. f., pl. ĭ (vgr. grammatiké [téhne, artă]). Știința de a vorbi și scrie corect. Linghistică [!]. Carte care conține aceste științe. Gramatica comparată, linghistica comparată, care compară limbile. Gramatica istorică, care studiază limbile de la originile eĭ. Gramatica generală, totalitatea regulelor comune tuturor limbilor. Adv. Conform gramaticeĭ (ob. gramatical).
Sursa: Dicționaru limbii românești
gramátic (gramatician) (înv.) s. m., pl. gramáticiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită gramàtic m. cel ce știe sau predă gramatica.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GRAMÁTIC, gramatici, s. m. Gramatician. – Din ngr. ghrammatikós, lat. grammaticus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) GRĂMĂTÍC, grămătici, s. m. Secretar sau scriitor într-o cancelarie (domnească sau boierească). ♦ (Ir.) Lingvist; gramatician. – Din ngr. ghrammatikós.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a grămătíc (grămătíci), s. m. – Secretar, scriitor de cancelarie. – Mr. grămătic. Ngr. γραμματιϰός (Murnu 27), cf. bg. gramatik. Sec. XVI., înv. – Der. gramatică, s. f. (ansamblu de reguli cu privire la modificarea cuvintelor), din ngr. γραμματιϰή (sec. XVII); gramatical, adj., din fr.; gramaticesc, adj. (gramatical), sec. XVII, înv.Sursa: Dicționarul etimologic român
grămătíc m. (ngr. grammatikós). Vechĭ. Cîntăreț de biserică, dascăl. Elev care învăța carte la biserică. Contabil, logofăt, martalog, copist. V. diac.
Sursa: Dicționaru limbii românești
GRĂMĂTÍC (‹ ngr.) s. m. (În Ev. med., în Țara Românească) Scriitor (secretar) într-o cancelarie domnească sau boierească. ◊ Mare g. sau velgrămătic = șef al cancelariei domnești; îndeplinea și funcția de secretar al domnului. În Moldova se numea diac (1).Sursa: Dicționar enciclopedic grămătíc, -i, s.m. – (înv.) Secretar într-o cancelarie boierească: „Vine Micu, grămăticu” (Antologie 1980: 83; Sălsig-Codru). – Din ngr. ghrammatikós.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
grămătíc (înv.) s. m., pl. grămătíciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită grămătic m. 1. od., logofăt, scriitor; 2. contabil, secretar: grămătici vătafi de curte GHICA. [Gr. mod. GRAMMATIKÓS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GRĂMĂTÍC, grămătici, s. m. Secretar sau scriitor într-o cancelarie (domnească sau boierească). ♦ (Ir.) Lingvist; gramatician. – Din ngr. ghrammatikós.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)