Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele grai:

GRAI, graiuri, s. n. 1. Glas, voce. ◊ Loc. adv. Într-un grai = într-un glas, toți deodată. ◊ Expr. A prinde (sau a da) grai = a începe sau a se hotărî să vorbească. A-i pieri (sau a-și pierde) graiul = a nu mai putea să vorbească (de emoție, de frică etc.), a amuți; a nu mai avea ce să spună. 2. Facultatea de a vorbi. ◊ Loc. adv. Prin viu grai = oral. 3. Limbă. ♦ Fel de a vorbi. 4. Unitate lingvistică subordonată dialectului, caracteristică pentru o regiune mai puțin întinsă; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorbă, cuvânt. – Din grăi (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



graĭ n., pl. urĭ (vsl. bg. graĭ, cîntec, melodie, rus. graĭ, cîrîĭală, sîrb. graĭa, vorbă, cîrîire). Vorbire, limbă, vorbă: un graĭ plin de dulceață, graĭu oamenilor, al păsărilor. Rostire, pronunțare: pin [!] graĭ și pin scris. Jargon, dialect: graĭu hoților, graĭ de la vale.
Sursa: Dicționaru limbii românești

grái, graiuri, s.n. – 1. Glas, voce. 2. Vorbă, cuvânt: „Soru-sa din grai grăie” (Bilțiu 1990: 33). În expr. a lua în grai = a bârfi: „Nu vini pă strat de ai, / Te-or lua oamenii-n grai” (Bilțiu 1996: 326). – Der. regr. din grăi (< bg. graja, srb. grájati).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

grai s. n., pl. gráiuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

GRAI, graiuri, s. n. 1. Glas, voce. ◊ Loc. adv. Într-un grai = într-un glas, toți deodată. ◊ Expr. A prinde (sau a da) grai = a începe sau a se hotărî să vorbească. A-i pieri (sau a-și pierde) graiul = a nu mai putea să vorbească (de emoție, de frică etc.), a amuți; a nu mai avea ce să spună. 2. Facultatea de a vorbi. ◊ Loc. adv. Prin viu grai = oral. 3. Limbă. ♦ Fel de a vorbi. 4. Unitate lingvistică subordonată dialectului, caracteristică pentru o regiune mai puțin întinsă; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorbă, cuvânt. – Din grăi (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

GRĂÍ, grăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A zice, a spune; a vorbi. – Din bg. graja, scr. grájati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

grăí (-ăésc, grăít), vb.1. A vorbi. – 2. A spune, a rosti. – 3. (Înv., refl.) A se numi, a se chema. – 4. (Mold., refl.) A se pune de acord, a se învoi. – Mr. grescu, gri(ș)i, grire; megl. gres, griri. Sl. (sb.) grajati „a croncăni”. Schimbarea semantică este ciudată, și a fost explicată de Miklosich, Slaw. Elem., 20 și Densusianu, Hlr., 267, ca specifică sl. Petrovici, Dacor., VII, 170, a fost primul care a făcut distincția între sb. grajáti „a vorbi”, etimon al rom., și grȁjati „a croncăni”, cf. Pușcariu, Lr., 292. Der. agrăi, vb. (Trans., a interpela), der. artificial, pe baza modelului germ. reden- anderen (DAR); grai, s. n. (vorbire; limbă, idiom; argou, limbaj; proverb, zicală; înv., discurs, alocuțiune; voce, accent; înv., învoială, tîrguială; înv., verb, cuvînt), cf. mr. grai, mr., megl. grei, din sl., bg. graj „cînt” (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 141; Conev 95); negrăit, adj. (de nespus); grăitor, s. m. (vorbitor; la nunțile din Trans., persoană care împrovizează strigăturile); negrăitor, adj. (mut).
Sursa: Dicționarul etimologic român

grăí, vb. refl. – A se vorbi, a se sfătui, a pune la cale, a complota: „Tăt s-o grăit să-l omoară” (Bilțiu 1996: 118). – Din srb. grájati (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

grăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăiésc, imperf. 3 sg. grăiá; conj. prez. 3 să grăiáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

grăì v. 1. a rosti: ce vorbe grăești ? 2. a vorbi, a cuvânta (cu o nuanță de solemnitate): așa grăi bătrânul. [Slav. GRAĬATI, a croncăni (serb.: a croncăni și a grăi)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

GRĂÍ, grăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A zice, a spune; a vorbi. – Din bg. graja, sb. grájati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)