GÓGORIȚĂ, gogorițe, s. f. Ființă imaginară cu care se sperie copiii. ♦ Fig. Amenințare mincinoasă, neîntemeiată (care încearcă să sperie, să intimideze pe cineva). [Acc. și gogoríță] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
gógoriță și -íță f., pl. e (răd. gog din gogonat). Sperietoare, monstru de speriat copiiĭ. V. buzguroĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
gógoriță s. f., g.-d. art. gógoriței; pl. gógorițeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită gogoriță f. ființă închipuită cu care se sperie copiii. [V. gogă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GÓGORIȚĂ, gogorițe, s. f. Ființă imaginară cu care sunt speriați copiii. ♦ Fig. Amenințare mincinoasă, neîntemeiată (care încearcă să sperie, să intimideze pe cineva). [Acc. și: gogoríță] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) GÓGORIȚĂ, gogorițe, s. f. Ființă imaginară cu care se sperie copiii. ♦ Fig. Amenințare mincinoasă, neîntemeiată (care încearcă să sperie, să intimideze pe cineva). [Acc. și gogoríță] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a gógoriță și -íță f., pl. e (răd. gog din gogonat). Sperietoare, monstru de speriat copiiĭ. V. buzguroĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
gógoriță s. f., g.-d. art. gógoriței; pl. gógorițeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită gogoriță f. ființă închipuită cu care se sperie copiii. [V. gogă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GÓGORIȚĂ, gogorițe, s. f. Ființă imaginară cu care sunt speriați copiii. ♦ Fig. Amenințare mincinoasă, neîntemeiată (care încearcă să sperie, să intimideze pe cineva). [Acc. și: gogoríță] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 