GLIGÁN, gligani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Porc mistreț. 2. Fig. (Pop. și fam.) Găligan. – Din bg. gligan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a gligán (gligáni), s. m. – 1. Porc mistreț. – 2. Persoană ca un cal, uriașă. – Var. găligan, gîligan. Bg. gligan (Conev 56; Candrea, Conv. lit., XXXIV, 1132; DAR); însă originea din bg. nu este cunoscută, cf. Mladenov 101, care pleacă de la un sl. *klikŭ. Var. se folosesc numai cu al doilea sens.Sursa: Dicționarul etimologic român
gligán m. (bg. gligan și glikan, d. glik, dinte, colț). Mistreț, porc sălbatic (Rar). Găligan: fiĭ cuminte, băĭete, că eștĭ gligan mare!
Sursa: Dicționaru limbii românești
gligán, -i, s.m. – Porc mistreț; porc de pădure. Gligan, poreclă și n. pr. – Din bg. gligan (Conev, Candrea, DEX).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
gligán (înv., reg.) s. m., pl. gligániSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită gligan m. 1. mascur, puiu de mistreț; 2. fig. gojgogea: un gligan de om. [Format din glig ! onomatopee ce imită grohăitul mistrețului].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GLIGÁN, gligani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Porc mistreț. 2. Fig. (Pop. și fam.) Găligan. – Din bg. gligan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)