GIUVAÉR, giuvaere, s. n. Bijuterie. [Pl. și: giuvaeruri. – Var.: juvaér s. n.] – Tc. cevahir (pl. lui cevher).Sursa: Dicționarul limbii române moderne giuvaér (-re), s. n. – Bijuterie, podoabă. – Var. juvaer. Mr. giuvair, megl. giăvăier. Tc. cevahir „diamant” (Șeineanu, II, 190; Lokotsch 694), cf. ngr. τσοβαέρι, alb. ğevaher (Meyer 81), bg. dževair. – Der. giuvaerica, s. f. (bijuterie, podoabă), din ngr. τσοβαεριϰά, se folosește mai ales la pl.; giuvaiergiu, s. m. (bijutier), din tc. cevahirci.Sursa: Dicționarul etimologic român
giuvaer n. 1. podoabă de pietre scumpe: dacă ai giuvaeruri, trebue să le arăți AL. 2. fig. comoară, sculă (și ironic): un giuvaer de ginere ca acesta ISP. [Turc. DJEVAHIR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GIUVAÉR, giuvaere, s. n. Bijuterie. [Pl. și: giuvaeruri. – Var.: juvaér s. n.] – Tc. cevahir (pl. lui cevher).Sursa: Dicționarul limbii române moderne giuvaér (-re), s. n. – Bijuterie, podoabă. – Var. juvaer. Mr. giuvair, megl. giăvăier. Tc. cevahir „diamant” (Șeineanu, II, 190; Lokotsch 694), cf. ngr. τσοβαέρι, alb. ğevaher (Meyer 81), bg. dževair. – Der. giuvaerica, s. f. (bijuterie, podoabă), din ngr. τσοβαεριϰά, se folosește mai ales la pl.; giuvaiergiu, s. m. (bijutier), din tc. cevahirci.Sursa: Dicționarul etimologic român giuvaer n. 1. podoabă de pietre scumpe: dacă ai giuvaeruri, trebue să le arăți AL. 2. fig. comoară, sculă (și ironic): un giuvaer de ginere ca acesta ISP. [Turc. DJEVAHIR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a