Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele ghin:

GHIN, ghinuri, s. n. 1. Daltă cu tăiș semicircular, folosită de dogari și rotari. 2. Cuțit cu lama curbată în formă de unghie, cu care se cioplește lemnul (în timpul sculptării lui). 3. Cazma îndoită pe amândouă laturile. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ghin (ghínuri), s. n.1. Sapă, cazma. – 2. Daltă. Origine incertă, dar probabil expresivă. Pare pînă la un punct formație paralelă lui cioc; este identică lui gin, s. n. (burghiu, sfredel). – Der. ghinărar, s. n. (daltă); ghinț, s. n. (calapod, formă), numit astfel probabil datorită vîrfului său, cf. cioc; ghinui, vb. (Trans., a ciopli cu tesla); ghionoi, s. n. (tîrnăcop); ghionoaie, s. f. (ciocănitoare, Picus maior, Picus minor), cf. celălalt nume, ciocănitoare, de la ciocan (identitatea cu ghionoi „tîrnăcop”, deși evidentă și semnalată încă de către Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 282, nu a fost admisă; după Tiktin, aflat în legătură cu gaură; Cihac, I, 119, se gîndește la sl. žlŭtŭ „blond”, sb., cr. žunja „blond”; Philippide, II, 714 propune o legătură cu alb. gjon „cucuvea”; cf. DAR și Pușcariu, Lr., 265; DAR se gîndește la posibilitatea unei rădăcini expresive, dar se referă mai curînd la intenția de a reproduce strigătul păsării; iar după Scriban, trebuie plecat de la vioi „ager”; nici una din aceste sugestii nu este convingătoare); ghiont, s. n. (brînci, lovitură cu cotul); (în)ghionti, vb. (a împinge; a da ghionturi, a da pumni); ghiontuială, s. f. (ghiont); ghiold, s. n. (ghiont), pare a rezulta dintr-o încrucișare a lui ghiont cu bold (DAR); (în)ghioldi, vb. (a împinge); ghioldiș, adv. (pieziș).
Sursa: Dicționarul etimologic român


ghin și gin n., pl. urĭ (cp. cu ghionoĭ). Raz (de scos bolovaniĭ din pavaj). Răzuș, daltă cu tăĭușu curb de scobit orĭ de netezit. Un fel de lopățică (la Dun. de jos și ghen) cu care pescariĭ scurmă pămîntu căutînd rîme (cea cu care scot vetricĭ de supt [!] apă e o lopățică cu laturile curbe pusă în vîrfu uneĭ prăjinĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești

ghin, ghinuri, s.n. – Daltă cu tăișul rotund, cu care se realizează ornamentele pe obiectele din lemn (Nistor 1977; Felecan 1983). – Et. nec. (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

ghin s. n., pl. ghínuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ghin n. cazma îndoită de ambele părți laterale (la dulgheri, dogari și rotari). [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

GHIN, ghinuri, s. n. 1. Daltă cu tăiș semicircular, folosită de dogari și rotari. 2. Cuțit cu lama curbată în formă de unghie, cu care se cioplește lemnul (în timpul sculptării lui). 3. Cazma îndoită pe amândouă laturile. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)