Am găsit 15 definiții pentru cuvantul/cuvintele garanta:

GARANTÁ, garantez, vb. I. Tranz. și intranz. A da cuiva siguranța că va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a răspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja să mențină în stare de bună funcționare, pe o durată determinată, un aparat, un mecanism etc. vândut. ♦ A răspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurări că... ♦ Intranz. A-și lua răspunderea cu averea sa că datoria făcută de altul va fi achitată conform obligațiilor stabilite. – Din fr. garantir.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



GARANTÁ vb. I. tr. a asigura, a încredința pe cineva de ceva. II. tr., intr. a da garanție, a răspunde de ceva. III. intr. a răspunde de plata unei datorii făcute de altul; a gira. (< fr. garantir)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

GARANTÁ vb. I. 1. tr. A asigura, a încredința pe cineva de ceva. ♦ tr., intr. A da garanție, a răspunde de ceva. 2. intr. A răspunde de plata unei datorii făcute de altul; a chezășui. [Cf. fr. garantir, it. garantire].
Sursa: Dicționar de neologisme

GARANTÁ (< fr.) vb. I tranz. 1. A da cuiva siguranța că va avea ceva, că se va bucura de ceva; a asigura respectarea unui principiu (ex. a libertății), a unui drept (ex. a dreptului la muncă, a dreptului de apărare etc.). 2. (Dr.) A da asigurare unui creditor pentru executarea unei obligații, prin constituirea unei garanții reale (gaj, ipotecă) sau per¬sonale (fidejusiune / cauțiune). 3. A răspunde de valoarea, de calitatea unui lucru sau a unei ființe, de autenticitatea unei afirmații.
Sursa: Dicționar enciclopedic

garantá (a ~) vb., ind. prez. 3 garanteáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

garantà v. 1. a se face garant, a da garanție: a garanta o datorie; 2. a asigura de calitatea unui obiect: a garanta un ceasornic; 3. fig. a afirma, a certifica: a garanta exactitatea unui fapt.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

GARANTÁ, garantez, vb. I. Tranz. și intranz. A da cuiva siguranța că va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a răspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja să mențină în stare de bună funcționare, pe o durată determinată, un aparat, un mecanism etc. vândut. ♦ A răspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurări că... ♦ Intranz. A-și lua răspunderea cu averea sa că datoria făcută de altul va fi achitată conform obligațiilor stabilite. – Din fr. garantir.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

garántă s. f., g.-d. art. garántei; pl. garánte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

GARÁNȚĂ, garanțe, s. f. (Bot.; rar) Roibă. – Din fr. garance.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

GARÁNȚĂ s. f. plantă erbacee cu flori albe-gălbui în ciorchini, a cărei rădăcină conține o materie colorantă roșie, pentru vopsitul fibrelor textile; roibă. (< fr. garance)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

GARÁNȚĂ s.f. Plantă erbacee cu flori albe-gălbui dispuse în ciorchini, a cărei rădăcină conține o materie colorantă roșie folosită pentru vopsitul fibrelor textile; (pop.) roibă. [< fr. garance, it. garanza].
Sursa: Dicționar de neologisme

*garánță f., pl. e (fr. garance, cuv. de origine germ.). Roĭbă, o plantă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

garánță s. f., g.-d. art. garánței; pl. garánțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

garanță f. Bot. roibă (= fr. garance).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

GARÁNȚĂ, garanțe, s. f. (Bot.; rar) Roibă. – Din fr. garance.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

garanta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul garant

garantă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul garant