Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele gărgăriță:

GẮRGĂRIȚĂ, gărgărițe, s. f. Nume dat mai multor insecte coleoptere, de obicei mici, cu corpul sferic sau oval, care atacă unele plante cultivate. [Acc. și gărgăríță] – Cf. scr. grgarica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

gắrgăriță f., pl. e (cuv. reflex orĭ imit. de forma luĭ ve[r]veriță, turturică ș. a., ca și lat. curculio, gărgăriță. D. rom. vine sîrb. gágrica [vsl. gĭgrica], un verme [!] al peilor [!] netăbăcite, mare avar; bg. gurgulica și -rica, turturică, rut. gurgulica, ung. gergelice și -rice [de unde ĭar rut. gergelice], ngr. gargári. Aceĭașĭ formațiune în chichiriță, pitulice, ghirghilic ș. a.). Un gîndăcel negru foarte mic care mănîncă boabele de cereale (calandra granaria) și de legume (bruchus), maĭ ales de mazăre, de linte și de bob, în care se vîră acoperindu-se cu o peliță. Fig. Om care consumă numaĭ în folosu luĭ. Buburuză (Munt. Mold. sud). – Și gîrgăriță, gîrgîliță și gîrgîriță (nord). V. și curculez.
Sursa: Dicționaru limbii românești


gắrgăriță s. f., g.-d. art. gắrgăriței; pl. gắrgărițe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

gărgăriță f. 1. vierme care roade grâul în hambare (Calandra granaria); 2. fig. element distrugător. [Cf. slav. GUGRIȚA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

GẮRGĂRIȚĂ, gărgărițe, s. f. Nume dat mai multor insecte coleoptere, de obicei mici, cu corpul sferic sau oval, care atacă unele plante cultivate. [Acc. și: gărgăríță] – Cf. sb. grgarica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

GẮRGĂRIȚĂ, gărgărițe, s. f. Nume dat mai multor insecte coleoptere, de obicei mici, cu corpul sferic sau oval, care atacă unele plante cultivate. [Acc. și gărgăríță] – Cf. scr. grgarica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

gắrgăriță f., pl. e (cuv. reflex orĭ imit. de forma luĭ ve[r]veriță, turturică ș. a., ca și lat. curculio, gărgăriță. D. rom. vine sîrb. gágrica [vsl. gĭgrica], un verme [!] al peilor [!] netăbăcite, mare avar; bg. gurgulica și -rica, turturică, rut. gurgulica, ung. gergelice și -rice [de unde ĭar rut. gergelice], ngr. gargári. Aceĭașĭ formațiune în chichiriță, pitulice, ghirghilic ș. a.). Un gîndăcel negru foarte mic care mănîncă boabele de cereale (calandra granaria) și de legume (bruchus), maĭ ales de mazăre, de linte și de bob, în care se vîră acoperindu-se cu o peliță. Fig. Om care consumă numaĭ în folosu luĭ. Buburuză (Munt. Mold. sud). – Și gîrgăriță, gîrgîliță și gîrgîriță (nord). V. și curculez.
Sursa: Dicționaru limbii românești

gắrgăriță s. f., g.-d. art. gắrgăriței; pl. gắrgărițe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

gărgăriță f. 1. vierme care roade grâul în hambare (Calandra granaria); 2. fig. element distrugător. [Cf. slav. GUGRIȚA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

GẮRGĂRIȚĂ, gărgărițe, s. f. Nume dat mai multor insecte coleoptere, de obicei mici, cu corpul sferic sau oval, care atacă unele plante cultivate. [Acc. și: gărgăríță] – Cf. sb. grgarica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)