fărămá, fărămí, V. fărîm.
Sursa: Dicționaru limbii românești
fărămà v.1 a face fărăme. [Abstras din fărâmă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
fărămă f. 1. bucățică foarte mică: o fărămă de pâine; 2. părticele râmase din ceva spart: fărăme de oală; 3. fig. parte foarte mică: o fărămă de speranță. [Cf. lat. FRAGMEN].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a fărâmá vb. I. (pop.) 1 tr., refl. (despre obiecte, materiale etc.) A (se) sparge, a (se) sfărâma, a (se) rupe în bucăți. ◊ Expr. (tr.) A-și fărâma capul = a-și bate capul, a se chinui să rezolve o problemă dificilă. (înv.) A-și fărâma trupul = a-și îndoi trupul de la mijloc. (reg.) A-l fărâma la inimă (sau la stomac) (pe cineva) = a avea colici. 2 refl. A se destrăma; a se distruge. Firele albe de nori se fărâmaseră ușoare ca fumul (SAHIA). • prez.ind. fărâm. și (pop.) fărmá vb. I. / fărâmă + -a. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a fărâmă s.f. 1 Fiecare dintre bucățile mici rămase în urma spargerii, sfărâmării unui obiect sau a unui material. ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma complet. 2 Ext. Bucată foarte mică. 3 (la pl.) Resturi de mâncare. • pl. -e. / cuv. autoh.; cf. alb. thërrime. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
fărấmă s. f., g.-d. art. fărấmei; pl. fărấmeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)