fî́țîĭ (mă), a -í v. refl. (imit. din fîța-fîța și rudă cu ung. ficcanni, a fi scrîntit, ca bîțîĭ față de ung. biccenni, a șchĭopăta). Fam. Mă tot duc și vin: nu vă maĭ fîțîițĭ pe ușa asta! – Și mă fîrțîĭ (ung. förcsögni, a stropi prin prejur).
Sursa: Dicționaru limbii românești