fî́sîĭ, a -í v. intr. (imit. înrudit cu vgr. physáo, suflu). Se zice despre sunetu pe care-l face un gaz ĭeșind pintr´un [!] loc strîmt fără să explodeze saŭ de sunetu pe care-l face gîsca cînd îșĭ apără bobociĭ saŭ de un om căruĭa ĭ-au căzut dințiĭ și nu maĭ poate vorbi bine. V. fosăĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
fî́șîĭ, a -í v. intr. (d. fîș-fîș, huĭet imitativ, ca și turc. fyšyidamak, a foșni. V. foșnesc, vîjîĭ). Se zice despre huĭetu frunzelor bătute de vînt, despre stofele de matasă [!] mișcate ș. a.: plopiĭ fîșîĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești